Recent, angajații Direcției Situații Excepționale Edineț din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI au desfășurat aplicații tactice la o fabrică de conserve la Edineț, informează Provincial.
Conform scenariului, incendiul a cuprins cazangeria dintr-un atelier de producție. Lucrătorii obiectivului au solicitat intervenția pompierilor prin Serviciul 112. La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori care au reușit evacuarea promptă a angajaților întreprinderii, dar și localizarea arderii. În urma incendiului, trei persoane au avut de suferit, iar medicii din cadrul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare au acordat acestora primul ajutor calificat.
În total, din cadrul IGSU la aplicații tactice au fost antrenați 24 de pompieri, 2 autospeciale de intervenție, dar și un echipaj SMURD. Totodată în activitățile desfășurate au fost implicați și 37 angajați din cadrul întreprinderii.
Astfel de exerciții sunt organizate sistematic de IGSU în toate regiunile ţării cu scopul de a verifica capacitățile și gradul de pregătire a agenților economici, dar și reacționarea acestora în situații excepționale.
Doina Secrieru