Sărbătorile pascale sunt o şansă în plus de a face fapte bune şi de a aduce bucurie în sufletele celor mai trişti. Angajații Direcției regionale „Sud” a Inspectoratului General de Carabinieri au colectat hăinuţe, jucării, produse alimentare și au mers la o familie aflată în dificultate din satul Budjac, raionul Comrat și la micuțul Laurențiu din s. Gura Galbenei, raionul Cimișlia, care de câțiva ani a rămas fără părinți ca urmare a unui accident rutier.
„Emoțiile au fost reciproce, dar mai puternic este respectul pentru tăria de caracter de care dau dovadă aceste familii în fiecare zi, la înfruntarea greutăților. Situația zilnică din cauza pandemiei nu este deloc una ușoară, dar întotdeauna este loc pentru fapte bune făcute din suflet pentru suflet”, se arată într-un mesaj al Inspectoratului General de Carabinieri al MAI.
Dina Roșca