Angajații Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), recent, au participat la instruirile interne cu tematica „Transpunerea prevederilor ISSAI în Ghidului auditului conformității”. Evenimentul a fost organizat în regim de teleconferință.
Angela Curchin, șef direcție în cadrul Direcției generale metodologie, planificare și raportare a informat participanții despre legătura între prevederile ISSAI și prevederile Ghidului privind auditul conformității al CCRM.
De asemenea, Vera Nicolaescu, auditor public principal în cadrul Serviciului control al calității, a prezentat și analizat rrezultatele revizuirilor „la rece” a calității misiunilor de audit de conformitate pentru anul 2020.
Instruirile interne au fost organizate în cadrul procesului continuu de formare profesională, organizat în cadrul Curții de Conturi.
Cristina Pendea