Andrian Candu, fost Președinte al Parlamentului, după ce și-a anunțat plecarea de la șefia „PRO Moldova”, a revenit în domeniul afacerilor, informează PROVINCIAL.
În cadrul unui interviu pentru www.tribuna.md, el a spus că, în această perioadă, de aproape jumătate de an, împreună cu echipa a reușit să identifice anumite oportunități regionale în câteva domenii. „Este adevărat că am călătorit mult pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile pe „terenul oportunităților”. În această misiune, am tot circulat între Chișinău, București și Praga, și alte câteva capitale europene, pentru a descoperi sau redescoperi oportunitățile, dar și pentru a identifica echipe partenere în câteva domenii de bază”, a declarat fostul deputatul.
Omul de afaceri a subliniat că un domeniu extrem de atractiv, aflat la etapa de dezvoltare, este cel al tehnologiilor informaționale, mai ales cele legate de implementarea metodelor blockchain, inteligență artificială și realitate virtuală.
Cu referire la proiectele inițiate în acest domeniu, el a declarat: „Suntem la început de cale, dar sunt deja câteva proiecte în desfășurare, la nivel regional. Sper foarte mult să reușim și acasă, în Moldova, deoarece avem un potențial deosebit de mare prin specialiștii în domeniul IT, dar și prin legislația și Parcurile IT, pe care am reușit să le creăm.
Mai sunt câteva ajustări ce merită și trebuie să fie făcute în legislația noastră, astfel încât să poată fi desfășurate multe proiecte globale prin folosirea metodelor blockchain și tokenizare. Sper că și actuala guvernare va reacționa la cerințele pieței pentru a completa legislația, să anticipeze unele procese de dezvoltare pentru a fi în pas cu schimbările și nu în urma lor.”
Totodată, ex-Președintele Parlamentului a dezvăluit că în prezent lucrează la stabilirea unor parteneriate și pe dimensiunea capitalului uman sau resurselor umane, cum se obișnuiește să se spună, și foarte curând deja vor avea câteva proiecte regionale în acest domeniu.
„Împreună cu echipa sau echipele cu care colaborăm, dezvoltăm proiecte în mai multe țări, fără să ținem cont de frontiere. Suntem flexibili, dinamici și acționăm cu determinare”, a conchis Andrian Candu.
Cristina Gurez