Primăria municipiului Chișinău informează că pe data de 31 ianuarie 2022, în intervalul orelor 12:00-18:00, cele 2 puncte de vaccinare mobile se vor afla în următoarele locații: troleibuzul va fi în sectorul Râșcani, str. Ceucari, 7/2, adiacent Piața „Ceucari”, iar autobuzul va fi în sectorul Ciocana, bd. Mircea cel Bătrân /str. Ginta Latină (Piața Agricolă).
Cetățenii au posibilitatea de a se imuniza la cele două puncte de vaccinare mobile până la finele lunii ianuarie, a. c.
Oamenii pot identifica ușor unitățile, după inscripțiile pe partea exterioară a acestora, în susţinerea Campaniei de vaccinare antiCOVID-19.