În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către angajaţii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 18 – 24 iulie 2016 au fost înregistrate 38 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 260 mii lei.
Frontiera Republicii Moldova a fost traversată de peste 111 mii unități de transport. Cele mai mari valori de trafic au fost semnalate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Sculeni și Leușeni, cu 18 357 și respectiv 18 026 de traversări.
În perioada de referinţă au fost eliberate 13 983 viniete și alocate în bugetul de stat peste 2,7 milioane lei.
Dina Roșca