În perioada 20-26 decembrie curent, Departamentul Dispecerizare al IMSP CNAMUP a recepționat 14 335 solicitări pentru acordarea primului ajutor medical. După efectuarea examenului medical primar și acordarea asistenței medicale urgente 5424 pacienți, printre care 1228 minori au fost transportați la spital, transmite PROVINCIAL.
În perioada de referință din numărul total de intervenții, ambulanța a fost chemată pentru 3020 cetățeni cu urgențe cardiovasculare, 3000 pacienții cu maladii respiratorii, 1760 oameni cu patologii neurologice și pentru 1352 persoane cu diverse traumatisme.
Totodată, ambulanța a fost solicitată la 108 persoane, printre care și la 16 copii care s-au ales cu traumatisme de diferite grade, după accidentele rutiere produse pe traseele țării. Ulterior, 94 pacienți au avut nevoie de transportare asistată la spital pentru investigații și tratament în condiții de staționar.
Menționăm că în ultima săptămână mai multe persoane au avut de suferit în urma expunerii prelungite la temperaturile scăzute. Ajutorul Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 13 pacienți cu hipotermie și trei pacienți cu degerături, care au beneficiat de intervenția promptă a echipelor AMU.
Cazurile de hipotermie de gr. I și II au fost înregistrate în mai multe raioane din nordul țării (Bălți; Edineț; Florești și Soroca); centrul țării (Călărași; Cimișlia; Criuleni; Hîncești; Orhei; Nisporeni și Strășeni) și municipiul Chișinău, acestea fiind preluate și deservite operativ de către echipele de pe ambulanță. Ulterior, în dependență de stare, pacienții au fost transportați la spital.
Cristina Pendea