Directorul adjunct al CNA, Vadim Cojocaru, a avut o intrevedere cu Kęstutis Kudzmanas, Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, care promite sprijin instituție în eforturile de luptă împotriva corupției, transmite PROVINCIAL.
Discuțiile celor doi oficiali s-au axat în mare parte pe posibilitatea de a organiza activități comune anticorupție în perioada imediat următoare, dar și de a continua proiectele inițiate deja.
Excelența Sa şi-a manifestat interesul pentru progresele, dar şi deficienţele pe care le întâmpină instituţia în domeniile sale de activitate, dată fiind conjunctura instituțională în care se află. Totodată, diplomatul a reiterat disponibilitatea de a ajuta CNA să accelereze în procesele de combatere a corupției demarate și să valorifice, în continuare, colaborarea pe domeniile de interes comun.
La rândul său, Vadim Cojocaru a menționat că pe lângă latura de combatere a corupţiei sistemice, care afectează direct cetățeanul, o prioritate a CNA este promovarea integrităţii şi educarea societăţii în spiritul intoleranţei faţă de corupţie. Aceste două direcții trebuie abordate și realizate în paralel, a spus generalul.
La finele întrevederii, părţile au convenit să continue dialogul pe subiectul organizării la Chișinău, în decembrie 2022, a celei de a 21-a Conferințe anuale a EPAC, platforma autorităților anticorupție și organelor de control ale poliţiei ţărilor membre ale Consiliului Europei, incluzând şi Oficiul European de Luptă Anti-fraudă (OLAF).
Amintim că, apogeul relațiilor de cooperare ale CNA pe segmentul moldo-lituanian a fost atins în cadrul Proiectului Twinning „Suport în consolidarea capacităţilor operaţionale ale organelor de aplicare a legii din Republica Moldova în domeniul prevenirii şi investigării actelor de corupţie”, implementat între 2017-2019.
Cristina Pendea