În luna decembrie curent, au fost redeschise încă cinci sectoare de poliție renovate conform unor standarde moderne. Sediile au fost reparate capital, dotate cu mobilier și tehnică de birou, devenind astfel mai prietenoase, vizibile și accesibile pentru cetățeni, informează PROVINCIAL cu referire la Poliția Republicii Moldova.
Astfel, aproximativ 15 mii de cetățenii din 9 localități ale raionului Călărași (Horodiște, Sadova, Buda, Căbăiești, Ursari, Pîrjolteni, Temeleuți, Vălcineț, Peticeni) vor avea parte de servicii calitative în condiții moderne, ce vor fi prestate de angajații sectorului de poliție nr.3 „Horodiște” al Inspectoratului de poliție Călărași.
De aceleași comodități vor beneficia:
– circa 15 mii de locuitori din 6 localități ale raionului Drochia (Pelenia, Gara Pelenia, Miciurin, Sofia, Hănășenii Noi, Lazo), deserviți de angajații sectorului de poliție nr.2 „Pelenia” al Inspectoratului de poliție Drochia;
– circa 18 mii de locuitori din 7 localități ale raionul Glodeni (Glodeni, Stîrcea, Danu, Camencuța, Nicolaevca, Dușmani, Hîjdieni), deserviți de angajații sectorului de poliție nr.1 „Glodeni” al Inspectoratului de poliție Glodeni;
– circa 20 de mii de locuitori din 18 localități ale raionului Soroca (Stoicani, Soloneț, Dubna, Varăncău, Slobozia, Slobozia Cremene, Nimereuca, Cerlina, Răcovăț, Vasilcău, Inundeni, Ruslanovca, Trifăuți, Volovița, Alexandru cel Bun, Parcani, Voloave, Redi-Cereșnovăț), deserviți de angajații sectorului de poliție nr.5 „Stoicani” al Inspectoratului de poliție Soroca;
– circa 15 mii de locuitori din localitățile Baurci și Cazaclia din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, deserviți de angajații sectorului de poliție nr.3 „Baurci” al Inspectoratului de poliție Ceadîr-Lunga a Direcției de poliție a UTA Găgăuzia.
Renovarea sediilor a fost posibilă grație suportului oferit de Uniunea Europeană, în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016-2020, în cadrul obiectivului de implementare a activității polițienești comunitare, iar costul total al lucrărilor a constituit peste 6,5 milioane lei.
Doina Munteanu