
Alte 17 familii din raioanele Fălești, Florești, Glodeni, Rîșcani și Sîngerei vor beneficia de locuințe mai confortabile și mai eficiente energetic, datorită sprijinului acordat de Guvern, Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei, prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de CNED.
Aceste finanțări sunt oferite în cadrul Produsului de finanțare „Eficiența Energetică a caselor individuale din gospodării rurale cu grad de vulnerabilitate energetică extremă”, care sprijină familiile cu cele mai mari dificultăți în acoperirea costurilor pentru energie.
În acest context, Centrul Național pentru Energie Durabilă a organizat o întâlnire cu beneficiarii programului, în cadrul căreia au fost semnate contractele de finanțare. Totodată, participanții au primit informații detaliate despre FEERM, beneficiile programului și pașii de implementare a lucrărilor de modernizare.
Pentru reabilitarea acestor gospodării vor fi alocați 4 269 594 lei, dintre care 2 134 797 lei, adică 50% din cheltuielile eligibile, sunt acoperiți din fonduri alocate de Uniunea Europeană, prin Programul FEERM. Alți 1 921 318 lei, adică 45%, provin din Fondul de vulnerabilitate energetică. Beneficiarii contribuie cu 5% din costul total al lucrărilor, echivalentul a 213 480 lei.
„Prin acest sprijin oferit de Guvern, UE și Guvernul Germaniei, prin FEERM, ajutăm familiile să aibă locuințe mai călduroase și mai sigure, dar și să reducă cheltuielile pentru energie. Este o investiție directă în calitatea vieții oamenilor și în viitorul comunităților noastre. Aceste lucrări arată cum soluțiile de eficiență energetică pot transforma concret locuințele și pot aduce mai mult confort și stabilitate pentru cei care au nevoie de sprijin”, a declarat Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă.
Anterior, pentru fiecare gospodărie au fost realizate audituri energetice detaliate, fiind identificate principalele surse de pierderi de energie. Pe baza acestor evaluări, au fost stabilite pachete personalizate de intervenții, adaptate nevoilor fiecărei locuințe.
Printre lucrările ce urmează să fie realizate se numără izolarea termică a pereților și fundației, reparația acoperișului, înlocuirea ușilor și ferestrelor, modernizarea sistemelor de încălzire și instalarea centralelor pe biocombustibili solizi.
Aceste îmbunătățiri vor asigura locuințe mai călduroase, cheltuieli reduse pentru energie și vor contribui la protecția mediului, susținând obiectivele naționale în domeniul eficienței energetice.
Sprijinul financiar pentru aceste lucrări face parte dintr-o inițiativă de creștere a eficienței energetice a locuințelor individuale din zonele rurale cu grad extrem de vulnerabilitate energetică, susținută de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei. În total, cu sprijinul Uniunii Europene, vor fi reabilitate 180 de gospodării vulnerabile din zonele rurale ale țării.
Programul FEERM este dezvoltat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, implementat de către Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, susținut financiar prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). Proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M) este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca. Această componentă este finanțată de Uniunea Europeană.