Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a transmis către 30 instituții de învățământ din 26 unități administrativ teritoriale alte 150 de laptopuri,în valoare totală de 1 978 942,5 lei, donate de partenerii din Republica Coreea de Sud. Fiecare instituție va primi câte 5 computere în valoare totală de 65 964,75 lei, informează PROVINCIAL.
În cadrul evenimentului de transmitere a unităților de calcul, ministrul Igor Șarov a declarat că prioritatea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării este de a dota cât mai multe instituții de învățământ din țară cu computere, iar în acest sens, suportul partenerilor de dezvoltare este unul extrem de important.
„Apreciez enorm efortul depus de partenerii noștri externi în procesul de dotare a școlilor din Republica Moldova cu tehnică de calcul și sper ca beneficiarii finali, elevii și profesorii, să se bucure din plin de oportunitățile de studii oferite prin aceste donații”, a declarat ministrul.
În acest an, în noiembrie, va mai fi recepționată încă o donație de 150 computere de la partenerii din Coreea de Sud.
Donația face parte din Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicaționale între Ministerul Educației al Republicii Moldova și Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea.
Memorandumul prevede mai multe activități comune, precum dotarea cu calculatoare a instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova, formarea cadrelor didactice de informatică, realizarea unui schimb de bune practici privind implementarea Tehnologiilor informaționale și Comunicaționale în educație.
Conform prevederilor memorandumului, în perioada 2016-2019, Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea a donat 600 de calculatoare (câte 150 pe an). Calculatoarele au fost repartizate în instituțiile de învățământ din Republica Moldova:
– 2016 – 12 instituții de învățământ,
– 2017 – 15 instituții de învățământ,
– 2018 – 20 instituții de învățământ,
– 2019 – 30 instituții de învățământ.
Prioritate au instituțiile de învățământ general care înregistrează un deficit considerabil în raport cu Standardele minime de dotare cu TIC, precum și instituțiile care au statut de școală de circumscripție.
Dina Roșca