
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, anunță că va sesiza Ministerul Mediului și Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu presupuse lucrări ilegale desfășurate la o carieră din localitatea Pîrîta, raionul Dubăsari.
Potrivit deputatului, acesta s-a deplasat luni, 30 martie, în localitate, la solicitarea locuitorilor, care au semnalat intervenții neautorizate asupra terenurilor. Berlinschii susține că lucrările ar fi început pe data de 16 martie, fără acordul administrației publice locale și fără respectarea procedurilor legale privind schimbarea destinației terenurilor.
„Destinația terenurilor nu a fost modificată, deoarece Consiliul Local a respins unanim această inițiativă încă din luna decembrie. Conform prevederilor legale și contractului de mediu, era necesară mai întâi schimbarea destinației, înregistrarea la cadastru și abia ulterior inițierea lucrărilor”, a declarat la fața locului primarul satului Pîrîta, Iurie Soltan.
Deputatul Partidului Nostru a invitat poliția și a cerut luarea măsurilor legale. Polițistul venit la fața locului a declarat că nu are competențele necesare să intervină, pentru că sunt examinate încă două plângeri pe acest caz și, deocamdată, nu sunt constatările necesare.
În acest context, Alexandr Berlinschii afirmă că va înainta demersuri oficiale către autoritățile competente pentru a verifica legalitatea lucrărilor și pentru a dispune, dacă se confirmă încălcările, stoparea acestora.
„Voi expedia demersurile necesare către Ministerul Mediului și către Poliție pentru a stopa aceste lucrări, dacă sunt ilegale și pentru a fi întreprinse acțiuni conform legislației”, a conchis deputatul.



















