În contextul alinierii AIPA la standardele unei Agenții de Plăți UE, pe parcursul a două săptămâni, 20 septembrie – 1 octombrie, s-au desfășurat o serie de ședințe dedicate auditării subdiviziunilor structurale ale AIPA în vedere identificării conformității instituționale la criteriile de acreditare, transmite PROVINCIAL.
Ședința de totalizare a fost prezidată de Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, ce s-a expus supra importanței transformării AIPA într-o Agenție de Plăți similară celor din spațiul UE aducând mulțumiri pentru suportul oferit din partea experților Twinning.
Misiunile au avut drept obiectiv evaluarea gradului de conformitate, în special, a proceselor de autorizare și executare a plăților, salvgardarea fondului de subvenționare, securitatea sistemelor informatice, menținerea înregistrărilor contabile, repartizarea sarcinilor și suficiența controalelor interne și externe în ceea ce privește tranzacțiile financiare etc.
La final au fost prezentate constatările, recomandările experților ce vor servi drept bază a unui eventual plan de acțiuni ce va fi implementat de experții AIPA în scopul pregătirilor de următoarea misiune de simularea a acreditării AIPA.
Notă: Agențiile de Plăți sunt acreditate de statele membre doar dacă îndeplinesc criteriile de stabilite la nivelul Comunității.
Cristina Pendea