Agrotek Arena a fost inaugurată. Primul centru de excelență al inovațiilor în agricultură a fost deschis pentru fermieri, studenți și furnizorii de tehnologii digitale
Agrotek Arena, un centru de excelență care revoluționează industria agricolă, s-a deschis azi pentru toți cei interesați de inovațiile în domeniul agriculturii. Scopul de bază al arenei este promovarea, practicarea și învățarea noilor tehnologii digitale pentru a eficientiza modul în care agricultura este practicată, reducând impactul asupra mediului și creând o agricultură competitivă, sustenabilă și regenerativă.
Agrotek Arena se află pe teritoriul Universității Tehnice a Moldovei, la Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, pe un teren deschis unde au fost instalate cele mai noi tehnologii utilizate în agricultură. Arena va deschide noi oportunități de cooperare și dezvoltare pentru studenți, profesori, agricultori și companii de tehnologii digitale, promovând astfel transferul de cunoștințe între mediul academic și industrie.
„Agrotek Arena este un prim pas către transformarea învățământului superior agricol într-un învățământ modern și de calitate. O prioritate foarte importantă pentru orice învățământ superior este integrarea cu industria, iar aici se vor întâlni mediul academic și companiile din domeniu”, a declarat gazda evenimentului, Viorel Bostan, rectorul UTM.
„Mă bucur foarte mult că există aceste proiecte, că există perspectivă pentru dezvoltarea agriculturii din Republica Moldova, iar Ministerul Educației și Cercetării va continua să susțină învățământul superior și să investească în dotarea universităților cu echipamente și tehnologii. În acest sens, până în anul 2025 urmează să fie valorificate circa 800 mil. lei”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
Agrotek Arena este o inițiativă inovatoare dezvoltată de Universitatea Tehnică a Moldovei în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii și Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie.
„Statele Unite sunt dedicate viziunii noastre comune pentru un viitor prosper, democratic și sigur pentru Republica Moldova. Abilitarea fermierilor și a ecosistemului agricol din Moldova pentru modernizarea cu cele mai noi instrumente și tehnici, extinderea pe noi piețe și sporirea rezilienței la schimbările climatice este crucială pentru acest efort”, a menționat Kent D. Logsdon, ambasadorul SUA în Republica Moldova.
La Agrotek Arena, 13 companii au instalat sisteme de irigare, de suport și de monitorizare pentru diferite culturi agricole, care cresc deja pe acest teren. De asemenea, aici funcționează o stație meteo, ce include diverse tipuri de senzori pentru monitorizarea solului, climei, umidității și bolilor la culturi. Nu lipsesc nici dronele agricole, utilizate pentru pulverizare, monitorizarea terenurilor agricole, identificarea problemelor și optimizarea proceselor de producție. Iar în laboratorul Agrotek Arena sunt instalate sisteme integrate de gestiune a activităților agricole și a datelor, generând analize și recomandări pentru fermieri.
„Agrotek Arena este o inițiativă inovatoare care vine să promoveze tehnologiile și inovațiile digitale în agricultură pentru a face o altfel de agricultură, astfel încât să fim competitivi, sustenabili și regenerativi. Aici va fi un centru unde vom avea oportunități de schimb de experiență între agricultori, studenți, profesori și industrie”, a declarat Adrian Digolean, secretar de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Adresându-se studenților, directorul Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii, Maxim Popov a spus: „Voi sunteți tineri și, cu siguranță, vă doriți să fiți bogați, fie că vorbim în termeni financiari sau spirituali. Iată că ceea ce se întâmplă aici constituie acest cadru pentru a deveni bogați. Luați maximum de pe băncile facultății, studiați, încercați să intrați în esența lucrurilor și profitați de toate ocaziile care vi se pun la dispoziție în cadrul universității”.
Agrotek Arena reprezintă o investiție estimată la 3 mil. de lei, ce include valoarea echipamentelor oferite de companiile furnizoare de tehnologii și contribuția generoasă a Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, care susține dezvoltarea infrastructurii arenei și dotarea laboratorului pentru lecții practice oferite studenților și fermierilor.