În perioada 18-20 decembrie 2018 s-a desfășurat seminarul „E-commerce: accesarea noilor piețe prin îmbunătățirea abilităților digitale”, organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și OSCE, cofinanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
Evenimentul a avut drept scop oferirea unei platforme de comunicare autorităților publice și întreprinderilor din Moldova pentru a spori gradul de cunoaștere cu privire la dimensiunile și componentele comerțului electronic, expertiza internațională din domeniu, bunele practici și soluțiile disponibile pentru abordarea provocărilor și facilitarea comerțului în domeniul electronic.
În cadrul seminarului au fost discutate subiecte ce țin de ecosistemul comerțului electronic și evaluarea e-comerțului în Moldova, perspectivele internaționale și naționale, primii pași în comerțul electronic, crearea unui brand și promovarea online a acestuia, marketingul online și promovarea pe rețelele sociale, platformele internaționale și oportunitățile de integrare, atragerea noilor clienți, aspectele financiare, logistice, procedurile vamale etc.
La seminar a luat parte Directorul general adjunct al AGEPI, Andrei Popa, care a prezentat participanților informații despre sistemul național și internațional de proprietate intelectuală, efectul contrafacerii și pirateriei, dar și rolul mărcii în e-comerț.
Menționăm că la evenimen au fost prezenți reprezentanții AGEPI, CCI, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serviciului Vamal, Consiliului Economic de lângă Prim-ministru, Secretariatului OSCE precum și peste 40 de agenți economici autohtoni.
Dina Roșca