Mandatarii autorizați în proprietatea intelectuală s-au reunit pe 4 decembrie în cadrul unei ședințe online, organizate de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI). Evenimentul a avut scopul de a discuta despre evoluția sistemelor național și internațional de protecție a proprietății intelectuale, precum și despre situația actuală a sistemului mandatarilor autorizați în Republica Moldova, informează PROVINCIAL.
În deschiderea evenimentului, Viorel Iustin, Directorul general al AGEPI, a menționat importanța dezvoltării sistemului de mandatari autorizați din țara noastră, precum și a accentuat importanța colaborării intense dintre specialiștii AGEPI și mandatarii autorizați.
În cadrul ședinței, au fost prezentate informații privind modificarea cadrului normativ în domeniul proprietății intelectuale, privind procedura de examinare a semnelor tridimensionale, privind Platforma informațională în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală și privind dezvoltarea sistemului de depunere online a cererilor prin intermediul serviciului electronic e-agepi. De asemenea, au fost înaintate propuneri de completare a Ghidului de examinare a cererilor de înregistrare a mărcilor.
Totodată, s-a discutat despre necesitatea evaluării implementării Codului de etică şi conduită al mandatarilor autorizați în proprietatea intelectuală prin intermediul chestionarului, care urmează a fi transmis mandatarilor pentru completare, inclusiv a fost pus în discuție și mecanismul de colaborare dintre AGEPI și mandatarii autorizați.
În prezent, în Registrul național al mandatarilor autorizați în proprietatea intelectuală sunt înregistrați 161 de mandatari autorizați.
Activitatea profesională a mandatarilor autorizați constă în reprezentarea persoanelor fizice și juridice în condițiile prevăzute de contractul de mandat sau de un alt contract cu un conținut analogic și/sau de procură legală de reprezentare și în acordarea asistenței necesare acestora în domeniul protecției obiectelor de proprietate intelectuală (mărci, invenții, desene și modele industriale, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, denumiri de origine, indicații geografice, specialități tradiționale garantate).
Cristina Pendea