Conducerea raionului Ialoveni a avut astăzi, 22 mai, o întrevedere cu reprezentanții Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), în cadrul căreia au vizitat două instituții de educație timpurie din orașul Ialoveni, în contextul finanțării lucrărilor de extindere a grupelor creșă.
Președinta raionului, Natalia Eremia, a declarat că, extinderea grupelor creșă din cadrul grădinițelor din Ialoveni este o prioritate, întrucât orașul se dezvoltă și se extinde, iar numărul copiilor cu vârsta de încadrare în cadrul grupelor creșă depășește cu mult potențialul actualelor spații disponibile din grădiniței.
În contextul dat, reprezentanții UNHCR, împreună cu administrația raionului și ai Primăriei Ialoveni au vizitat grădinițele „Andrieș” și „Regina Maria”, pentru a se documenta și familiariza cu situația din fiecare instituție.
Precizăm că, la începutul anului curent, Consiliul raional Ialoveni a încheiat un acord de colaborare cu Organizația elvețiană Helvetas, care a oferit un grant de 5 000 de franci elvețieni, pentru dotarea cu mobilier și îmbunătățirea condițiilor de studii în cadrul unei grupe de copii din trei instituții de educație timpurie din raionul Ialoveni, una dintre acestea fiind selectată grădinița „Regina Maria”.