Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a reluat procesul de autorizare periodică a personalului operativ şi tehnic al întreprinderilor energetice la gradul de securitate electrică, precum şi al agenților economici care prestează servicii de deservire a obiectelor energetice. Această activitate este în conformitate cu Legea cu privire la energetică și actele de procedură ale ANRE.
Odată cu relaxarea restricțiilor legate de starea de urgență instituită din cauza pandemiei de COVID-19, Comisia centrală a ANRE și Comisiile teritoriale ale Departamentului Supraveghere Energetică au continuat activitatea de autorizare a personalului electrotehnic al agenților economici la grupa de securitate electrică, în luna iunie curent fiind autorizate peste 450 de persoane.
În această perioadă, Comisia centrală a planificat și a organizat verificarea cunoștințelor personalului electrotehnic din cadrul a 6 întreprinderi strategice din sectorul electroenergetic și al agenților economici care prestează servicii de deservire a obiectelor energetice. Astfel, au fost atestate 28 de persoane din cadrul întreprinderilor specializate și 25 inspectori din cadrul oficiilor teritoriale ale ANRE.
La rândul lor, Comisiile întreprinderilor electroenergetice și ale agenților economici care prestează servicii de deservire a obiectelor energetice, vor organiza verificarea neordinară a cunoștințelor personalului electrotehnic din cadrul acestor întreprinderi, care trebuie finalizată până la 31.07.2020.
Departamentul Supraveghere Energetică al ANRE va asigura suportul necesar comisiilor întreprinderilor electroenergetice și ale agenților economici în procesul instruirii personalului și verificării neordinare a cunoștințelor personalului electrotehnic, cu implementarea formelor cadru prestabilite conform prevederilor documentelor normativ-tehnice.
Pe parcursul lunii iulie 2020, Comisia centrală și Comisiile teritoriale ale ANRE vor continua activitatea de autorizare a membrilor comisiilor agenților economici și a personalului electrotehnic la grupa de securitate electrică, pentru a permite activitatea lor în conformitate cu prevederile documentelor normativ-tehnice în domeniul energeticii.
Dina Roșca