În anul 2014 Agenția „Moldsilva” a desfășurat primele activități programte în cadrul proiectului “Agricultura Competitivă în Moldova” (PACM), sub-componenta “Sprijinul pentru Reabilitarea Perdelelor Forestiere de Protecție”, finanțate de Banca Mondială. Astfel că aceasta sub-componenta are ca scop sporirea competitivității sectorului agricol și produselor agricole locale prin integrarea practicilor agriculturii ecologice și a celor de management durabil al terenurilor.
Pe parcursul anului 2014, în cadrul proiectului au fost efectuate lucrări pe o suprafață de 898,43 ha de perdele forestiere, inclusiv: lucrări de reconstrucție – 126,23 ha; lucrări de ajutorarea regenerării naturale – 10,48 ha; tratamente silvice – 129,37 ha; lucrări de îngrijire în arborete tinere – 310,6 ha; rărituri – 38,36 ha; tăieri de igienă – 74,56 ha; elagaj artificial – 130,96 ha; emondaj – 35,43 ha; îngrijirea subarboretului – 0,33 ha; crearea și întreținerea fâșiilor mineralizate antiincendiare – 42,11 ha. În calitate de beneficiu al proiectului poate fi menționat și faptul că perdelele forestiere reabilitate pe parcursul anului 2014 vor asigura protejarea a circa 27 mii de ha terenuri agricole. Un alt aspect important este că masa lemnoasă obținută în procesul de reabilitare a perdelelor forestiere aparține integral consiliilor locale, care realizează comercializează sau repartizează populației locale în conformitate cu legislația în vigoare în baza unei decizii corespunzătoare.
O alta acțiune realizată în cadrul proiectului în 2014 a fost procurarea și transmiterea către întreprinderile silvice subordonate Agenției “Moldsilva” a 23 de unități de tehnică forestieră (defrișatoare, tractoare etc.) și 51 unități de agregate/echipamente tehnice (mașini de plantat, pluguri, scarificatoare, freze) în valoare de 2,3 milioane de dolari.
Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS) este responsabil de supraveghere, coordonare și promovare a sub-componentei și a elaborat Manualul Operațional pentru proiectul “Agricultura Competitivă în Moldova” la sub-componenta „Sprijin pentru reabilitarea perdelelor forestiere de protecţie” în cadrul PACM. La fel, grupul tehnic pentru implementarea proiectului a acordat asistență și consultanță tehnică beneficiarilor (primăriilor) programului de reabilitare a perdelelor forestiere de protecție. Astfel, pe întreaga perioadă de implementare a proiectului 68 primării din 13 raioane au consultat specialiștii ICAS.
În context mentionam că pentru anul 2015 este planificată continuarea operațiunilor tehnice de reabilitare a perdelelor forestiere de protecție pe suprafața realizată în anul 2014 (898 ha), precum și extinderea pe alte 753 ha. Activitățile în cadrul PACM vor include și asigurarea supravegherii tehnice, monitorizarea și evaluarea rezultatelor. Astfel că în primăvara anului 2017 vor fi reabilitate 1364 de perdele forestiere de protecție pe o suprafață de 2200 hectare iar costul total al Proiectului Agricultura Competitiva este de 27.4 mln USD.
Dina Roşca