Agenția de Investiții a participat la Forumul de Afaceri „Oportunități investiționale în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”. Evenimentul, finanțat de Uniunea Europeană, Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, s-a desfășurat pe data de 19 și 20 septembrie 2019, la Edineț și Bălți. În cadrul forumului de afaceri, reprezentanta Agenției de Investiții, Elena Oleinic-Slivinschi, a prezentat climatul și oferta investițională din Republica Moldova, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, promovarea imaginii investiționale a zonei de Nord, dezvoltarea climatului de afaceri, sporirea competitivității, promovarea noilor tendințe pe piață precum și a facilităților și infrastructurii de sprijin în afaceri a mun. Edineț, au constituit pilonii evenimentului, la deschiderea căruia au participat reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova și ai corpului diplomatic, președintele Camerei de Comerț și Industrie, directorul interimar al Agenției de Dezvoltare Regională Nord și primarul mun. Edineț.
În cadrul forumului de afaceri, au fost identificate proiecte investiționale pentru parcul industrial Edineț, prin crearea de parteneriate dintre antreprenorii locali și cei din Ucraina. De asemenea, au fost identificate idei de afaceri SMART și inovative, au fost trasate acțiunile prioritare în comun cu antreprenorii locali și partenerii de dezvoltare pentru dezvoltarea economică a municipiului Edineț, precum și a întregii Regiuni de Dezvoltare Nord în perioada ce urmează.
Forumul a reunit circa 200 de participanți: reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai instituțiilor și organizațiilor naționale și internaționale, exponenți ai întreprinderilor autohtone și de peste hotare, asociații de business și infrastructuri de afaceri, sectorul asociativ, jurnaliști și delegații din România, Letonia, Cehia și Ucraina.
Agenția de Investiții este instituția care creează și susține platformele economice si de comunicare în vederea sporirii vizibilității, atragerii investițiilor și conectării oamenilor de afaceri între ei. Misiunea Agenției de Investiții din Republica Moldova este de a contribui la dezvoltarea și creșterea economică a țării prin promovarea, atragerea și localizarea investițiilor, promovarea exportului şi a turismului.
Cristina Pendea