În fiecare vară, copiii angajaților din sistemul afacerilor interne au frumoasa oportunitate de a se odihni la Centrul de reabilitare și recreare al MAI din orașul Vadul lui Vodă.
Pentru a vedea cum decurge marea vacanță, în ce activități sunt implicați cei mici și cât de mulțumiți sunt de organizarea acestor tabere de vară, ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a întreprins o vizită, în cadrul căreia a aflat de la cei mici cum își petrec timpul. Copiii au povestit cu mare drag cum se distrează, participând la activități recreative, sportive și educative, și cum aceste experiențe îi ajută să-și facă prieteni noi și să-și dezvolte abilități noi.
Tabăra de vară reprezintă o oportunitate excelentă pentru copiii angajaților sistemului afacerilor interne de a se bucura de o vacanță plină de experiențe noi și memorabile, contribuind la dezvoltarea lor personală și socială.