
Membrii grupului de lucru implicat în procesul de elaborare a Programului Operațional Regional (POR) Nord pentru anii 2025-2028 s-au reunit marți, 18 februarie curent, în cadrul primei ședințe de lucru în incinta Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord. Evenimentul a dat startul celui de-al patrulea ciclu consecutiv de programare la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord.
În cadrul ședinței, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a menționat că, la fel ca și precedentul program, POR Nord pentru perioada 2025-2028 va pune accent pe sporirea competitivității regionale, pe utilizarea mai bună a potențialului celor mai importante zone urbane cu impact asupra creșterii ocupării forței de muncă și stimulării dezvoltării economice. Șefa ADR Nord le-a mulțumit membrilor grupului de lucru pentru implicare în procesul de elaborare a noului POR Nord, dar și pentru contribuția la elaborarea și evaluarea precedentului program.
În același context, Mariana Cebotari și Vlad Ghițu, specialiști în planificare și cooperare la ADR Nord, s-au referit la tendințele în evoluția dezvoltării socio-economice a regiunii și au prezentat obiectivele generale și direcțiile prioritare de dezvoltare care se vor regăsi în viitorul document strategic implementat la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord.
Detalii despre elaborarea noului program se găsesc la rubrica „Fișiere anexate”.
POR Nord (2025-2028) este elaborat de ADR Nord cu suportul unui grup de lucru regional specializat, în componența căruia au fost incluși reprezentanți ai Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, ai administrațiilor publice locale, ai mediului academic, ai sectorului privat și ai societății civile din nordul țării. Programul asigură corespondența dintre Strategia Națională de Dezvoltare Regională (SNDR) pentru anii 2022-2028 și intervențiile programate la nivelul regiunii. În noiembrie 2024, ADR Nord a prezentat raportul de evaluare a POR Nord pentru anii 2022-2024. POR Nord este principalul document de programare elaborat la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord.