
În perioada 23-29 iulie 2025, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Centru participă la programul de instruire „Training pentru Formatori”, alături de colegi din celelalte agenții regionale din țară. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
Prin participarea la această instruire, specialiștii ADR Centru își vor consolida competențele în domenii-cheie precum:
- planificarea strategică,
- analiza nevoilor comunitare,
- scrierea cererilor de finanțare,
- achiziții publice,
- monitorizarea proiectelor și asigurarea sustenabilității.
Ulterior, cunoștințele acumulate vor fi transmise către autoritățile publice locale din Regiunea Centru, cu scopul de a le sprijini în procesul de identificare corectă a priorităților din comunități și în elaborarea unor proiecte viabile, cu impact real asupra calității vieții cetățenilor.
„Astfel de instruiri sunt esențiale. Ele contribuie la dezvoltarea unei administrații locale competente, capabilă să atragă finanțări externe și să implementeze proiecte durabile pentru cetățeni. Beneficiul final este al oamenilor – care vor trăi într-un mediu mai bine gestionat, cu servicii publice mai accesibile și infrastructură modernizată”, a declarat Ion Pînzari, director ADR Centru, prezent la evenimentul de lansare a sesiunilor de formare.
Participarea la acest program întărește capacitatea ADR Centru de a sprijini eficient localitățile din regiune în procesul de dezvoltare și transformare durabilă, cu accent pe nevoile reale ale oamenilor.