În contextul intensificării acțiunilor de combatere a comerțului stradal neautorizat, Primăria Chișinău de comun cu ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru au desfășurat ample acțiuni de prevenire şi contracarare a comerţului ilicit stradal în adiacentul pieței centrale la străzile Tighina, Mit. Varlaam, Armenească.
Au fost întocmite 18 procese-verbale persoanelor fizice pentru nerespectarea regulilor de comercializare. Aceștia urmează a fi sancționați conform prevederilor articolului 273 privind încălcarea regulilor de comerţ, din Cod Contravențional.
Agenții constatatori vor desfășura zilnic razii în teritoriu, semnalând încălcări la compartimentul comerţ stradal, prin întocmirea proceselor-verbale de constatare, care, ulterior, vor fi înaintate organelor abilitate, pentru aplicarea sancţiunilor în conformitate cu legislaţia în vigoare.