
Inspectorii de mediu din Soroca, în colaborare cu polițiștii Inspectoratului de Poliție Soroca și cu Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, au desfășurat recent o serie de acțiuni comune orientate spre prevenirea și combaterea braconajului, precum și a tăierilor ilegale de masă lemnoasă.
Scopul principal al acestor activități a fost protejarea fondului silvic, menținerea echilibrului ecologic și descurajarea faptelor ce afectează flora și fauna din regiune. Pe parcursul misiunilor, echipele mixte au realizat patrulări și verificări în zone cunoscute cu risc sporit, intervenind atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte pentru a depista eventualele încălcări.
Totodată, au fost desfășurate discuții informativ-preventive și instructive cu localnicii și cu membrii Asociației de Vânători. În cadrul acestora, autoritățile au subliniat importanța respectării legislației în vigoare și a protejării resurselor naturale, accentuând rolul comunității în combaterea braconajului și a tăierilor ilegale.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă și să contribuie la protejarea patrimoniului natural al țării.



















