Traversează strada, merg la scăldat, rămân singuri acasă sau se întâlnesc cu persoane necunoscute – pericolele la care sunt expuși copiii, în vacanță, au fost explicate pe înțelesul lor de oamenii legii.
„Sunt cazuri în care maturii nu reușesc să supravegheze încontinuu minorii, iar în contextul în care cei din urmă se află în vacanță, sunt mult mai expuși unor împrejurări periculoase”, comunică reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).
Pentru a preveni aceste momente, INSP împreună cu „Make Roads Safe Moldova” (Să facem drumurile mai sigure în Moldova) și Secția Situații Excepționale Telenești, au prezentat „Lecția de siguranță” celor mici.
Copiii în cadrul evenimentului au aflat:
cum alegem locurile sigure de joacă;
cum navigăm sigur pe internet;
care sunt măsurile unui scăldat sigur;
cum să traverseze corect strada;
cum trebuie să fie echipat un biciclist.
„Copiii veniți aici au făcut cunoștință cu tehnica din dotare, au fost informați despre siguranță și au putut adresa întrebări polițiștilor și salvatorilor”, comunică cei de la INSP.
Dina Roșca