Poliţiştii din structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, sub coordonarea conducerii Inspectoratului de Poliție Dondușeni, desfăşoară acţiuni la nivel raional pentru a preveni şi combate furturile de materiale feroase şi neferoase de la componentele de infrastructură ferată, din sistemul de transport, sisteme de canalizare, distribuţie a energiei electrice şi de gaze naturale, precum și alte tipuri de fier, informează PROVINCIAL.
De asemenea, poliţiştii urmăresc identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor care, comit astfel de fapte, precum şi verificarea legalităţii înfiinţării şi funcţionării societăţilor comerciale colectoare de materiale feroase şi neferoase, respectarea legalităţii în domeniul transporturilor de materiale feroase şi neferoase, verificarea provenienţei materialelor neferoase (cupru şi aluminiu) folosite în atelierele de meşteşugărit sau micii meseriaşi şi combaterea evaziunii fiscale.
Persoanele ce sustrag fier uzat din avutul proprietarului se atrag la răspundere în baza articolului 105 (sustragerea în proporţii mici din avutul proprietarului) Cod Contravențional al Republicii Moldova, ce se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 ore, şi articolul 186 Cod Penal al Republicii Moldova (Furt).
Doina Munteanu