Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința vicedirectorului Spitalului Raional Anenii Noi pentru încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese, informează PROVINCIAL.
La începutul anului 2020, Curtea de Conturi a remis o sesizare în atenția ANI, în care a atenționat despre unele neconcordanțe existente la Spitalul Raional Anenii Noi pe aspectul conflictelor de interese. După ce, Curtea de Conturi a efectuat în cadrul spitalului o misiune de audit cu privire la realizarea Programului național de combatere a hepatitelor virale B,C și D pentru anii 2017 -2021, auditorii au depistat situația unui posibil conflict de interese real între vicedirectorul spitalului și farmacistul diriginte din cadrul spitalului.
Astfel, ANI a inițiat un control pe numele vicedirectorului în cadrul căruia s-a stabilit că farmacistul diriginte este fiica acestuia. Totodată, începând cu anul 2017, când directorul se afla în concedii, vicedirectorul prelua și exercita atribuțiile directorului. Astfel, aflându-se în interimatul funcției de director a emis o serie de acte administrative avantajoase, atât în favoarea fiicei sale, cât și a soției care, la fel, este angajată în cadrul spitalului.
Cumulativ, în perioada când deținea interimatul funcției de director, acesta a semnat 11 ordine prin care a delegat mai multe atribuții soției și fiicei, inclusiv anumite majorări și adaosuri lunare la salariu, care oscilau între 2250 lei și 5860 lei.
Conform materialelor din dosar, inspectorul de integritate a constatat că cele 11 situații de conflict de interese real în care s-a aflat cu soția și fiica sa, semnând astfel în privința lor acte administrative litigioase, nu au fost înregistrate la ANI și nici în cadrul instituției medicale, deși legea prevede acest fapt.
Dacă actul emis va rămâne definitiv, ANI va solicita Spitalului Raional Anenii Noi să inițieze procedura de încetare a raporturilor de muncă cu vicedirectorul.
Totodată, pe numele vicedirectorului a fost pornită și o cauză contravențională.
Dina Roșca