
La data de 18 decembrie 2025, a fost semnat Acordul de colaborare dintre Biroul de Probațiune Cimișlia și Primăria orașului Cimișlia.
Documentul a fost semnat de către Sergiu Andronachi, primarul orașului Cimișlia, și Parascovia Mocanu, șefa Biroului de Probațiune Cimișlia.
Acordul are drept scop consolidarea cooperării instituționale în vederea executării pedepselor și sancțiunilor sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității, precum și sprijinirea procesului de reintegrare socială a persoanelor aflate sub supravegherea organului de probațiune.
Prin acest parteneriat se urmărește dezvoltarea activităților comune de interes public, prevenirea recidivei și crearea unui cadru eficient de colaborare în beneficiul comunității locale.
Primăria orașului Cimișlia rămâne deschisă parteneriatelor instituționale care contribuie la siguranța și dezvoltarea comunității.



















