La 21 septembrie 2022, în Serviciul de Gardă al IP Hînceşti a parvenit informația precum că pe traseul Cornești-Pașcani, s-a produs un accident rutier cu implicarea a două mijloace de transport.
Ulterior, s-a stabilit că pe traseul satelor Cornesti-Pașcani, un tânăr de 20 de ani, conducând un automobil de model Chevrolet Niva, într-o curbă a pierdut controlul volanului tamponînd frontal un alt automobil de model „Opel Vectra”, condus de un bărbat de 49 de ani.
La fața locului a reacționat și un echipaj de asistență urgentă, care a acordat ajutor medical pasagerilor, două femei de 33 și 39 ani, care se aflau în automobilul „Chevrolet Niva”, ulterior persoanele au fost transportate la Spitalulul raional Hîncești pentru investigații medicale.
Fiind testați cu aparatul „Drager”, la ambii conducători s-a constatat o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,00 mg/l.
La moment, de către angajații Inspectoratului de poliție Hîncești se întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Informația a fost confirmata de ofițerul superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.
sursa: Info Curier Hâncești