Fotbaliștii care și-au încheiat cariera profesională își pot continua activitatea în calitate de antrenori, manageri ai cluburilor și instituțiilor sportive, președinți de asociații. Analizând situația din domeniu și bazându-se pe experiența internațională în special a UEFA, Academia Federației Moldovenești de Fotbal a elaborat un nou program menit să dezvolte abilitățile foștilor fotbaliști de performanță. „Planul de tranziție post-carieră fotbalistică” este un program unic și inovator, conceput pentru a ajuta jucătorii care ajung la sfârșitul carierei să își planifice viitorul profesional.
Programul oferă fotbaliștilor o perspectivă mai bună asupra propriilor abilități, asupra modului în care acestea pot fi utile chiar și în afara terenului și asupra job-urilor disponibile pentru ei.
„Planul de tranziție post-carieră fotbalistică” include teste de talent, autoevaluări, interviuri, studii de caz și jocuri de rol pentru a ajuta foștii fotbaliști să își cunoască punctele forte și trăsăturile de personalitate.
Formatorii și foștii jucători vor prezenta o varietate de oportunități profesionale și vor împărtăși poveștile de viață despre cum și-au gestionat cu succes cariera și cum au trecut peste perioada de tranziție după retragerea din fotbal.
Referindu-se la inițiativa Academiei FMF, Alexandru Golban, președinte al Federației de futsal din Republica Moldova, fost international moldovean, a împărtășit din experiența sa, menționând că viața unui fotbalist „se împarte în două”.
Prima parte este una dinamică, de la pasiune – până la fotbalul de performanță și recunoaștere internațională – o perioadă în care fotbaliștii ajung să fie asigurați cu salarii bune și toate cele necesare unui sportiv de performanță.
În cea de a doua parte a vieții, fotbalistul, care a atins culmea succesului este pus la o nouă încercare. Unii dintre ei conștientizează provocarea și sunt pregătiți să o depășească, alții se pierd în neantul succesului și continuă să trăiască din amintiri.
Alexandru Golban: „Când realizezi că totul se termină, se produce o schimbare radicală. Dacă ești puternic, începi o viață nouă și poți deveni o persoană de succes și în viața post-fotbalistică. Trebuie să menționez că fotbaliștii de performanță, care și-au încheiat cariera profesională, pot fi utili în dezvoltarea fotbalului, experiența și abilitățile lor aduc plus valoare federațiilor, cluburilor, organizațiilor sportive. Desigur, acești fotbaliști necesită instruire și formare profesională pentru a dezvolta abilități mangeriale și de comunicare”.
Fostul international moldovean pune accent pe instruiri în comunicare și management, argumentându-și opțiunea prin faptul că o comunicare eficientă poate contribui la dezvoltarea abilităților manageriale și atingerea scopurilor propuse.
În același timp, fostul fotbalist este de părere că Departamentul de instruire ar trebui să determine, în urma unor cerecetări, profilul cursurilor pe care intenționează să le propună în mod individual fotbaliștilor performanți.
Alexandru Golban: „Unii din ei pot deveni buni antrenori. Și aici trebuie să precizez că antrenorii muncesc pe direcții diferite, pentru că sunt patru piloni importanți pe care se ține fotbalul: tehnic, tactic, fizic și psihologic. Deci, ei pot avea niște calități specifice și pot fi pregătiți pe o anumită direcție. Poate fi antrenor secund, antrenor de portar, antrenor care formează strategia meciurilor – sunt multe aspecte. Acum fotbalul este o industrie complexă si devine ca o partida în sah: ai comis o greșeala și nu mai ești de succes. Cel mai mic detaliu contează”.
Oferta Academiei FMF pentru jucătorii de fotbal care și-au încheiat cariera, va fi bazată pe bunele practice din experiența internațională, standardele UEFA și necesitățile de instruire identificate în urma consultărilor desfășurate cu toate părțile interesate.
Formatorii vor ajuta fiecare jucător să determine următorii pași logici și să elaboreze un plan de acțiune pentru carieră.
Până la sfârșitul acestui program, participanții ar trebui să aibă o mai bună înțelegere a intereselor lor profesionale, astfel încât să își poată planifica tranziția în carieră cât mai ușor posibil.