
Procuratura Drochia informează despre condamnarea unei persoane pentru omor. Conform învinuirii, bărbatul, originar și locuitor al unui sat din raionul Drochia, în noaptea lui 03 iunie 2024, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică, în urma unui conflict cu un consătean în vârstă de 79 de ani, l-a sugrumat.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, acțiunile de sugrumare au cauzat asfixia mecanică în ansamblu cu alte leziuni, care au dus la decesul victimei.
La 12 noiembrie 2024, cauza penală a fost expediată pentru examinare în fond în Judecătoria Drochia (sediul Central).
Inculpatul, în ședința de judecată, a menționat că nu a avut intenția de a-l omorî pe bărbat, dar a recunoscut că i-a aplicat o lovitură în regiunea gâtului.
Prin sentința recent pronunțată de Judecătoria Drochia (sediul Central), inculpatul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.145 alin.(2) lit.e) din Codul penal, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 18 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.
Inculpatul s-a aflat în arest preventiv din 19 iunie 2024.
Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Nord.