“Pe 24 iunie la Noroceni i-am promis unui om bun că dacă luăm majoritatea în parlament, vin și muncesc la el pe deal o zi. Zis și făcut! O să merg prin a doua jumate a lui august la Noroceni, Orhei”, comunică deputatul Dumitru Alaiba, informează PROVINCIAL.
“Dacă nu m-aș ține de așa promisiune simplă și clară, ce să mai vorbim de altele pe care le-am dat în această campanie?”, adaugă candidatul PAS la alegerile din 11 iulie.
Totodată, parlamentarul a declarat: “Nu uitați nici o promisiune electorală auzită. Promisiunile electorale sunt ca un fel de contract – tu îl votezi pe om iar el îți livrează rezultatul promis în alegeri. Ele sunt motivul din care ați votat cu un partid sau altul. Și cereți rezultate de la cei pe care i-ați votat. E important să-i ținem din scurt pe politicienii pe care i-am ales”.
Doina Secrieru