Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă sinteza activității pentru săptămâna trecută, transmite PROVINCIAL.
Astfel, Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru, săptămâna trecută, pe bunuri în valoare de circa 4,6 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor.
Printre bunurile indisponibilizate se numără un capital social, 6 terenuri agricole și 4 pentru construcții, un utilaj agricol, 3 construcții locative și 7 nelocative și 8 mijloace de transport. Mijloacele de transport indisponibilizate sunt de model Porsche Cayenne (anul fabricaţiei 2011), Saris F30 (2004), Trogano 11 ND (2008), Lexus GX470 (2008), BMW (1992), Mazda (1993), Mercedes Vito (2003) și Audi A6 (2003).
De asemenea, Direcţia analitică a efectuat 9 analize operaţionale pe cauze penale, alte 30 analize fiind în curs de elaborare, iar Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 3 proiecte de acte normative şi a elaborat 4 avize.
Totodată, au fost înregistrate 992 materiale în cancelaria Centrului, iar la linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 62 de apeluri.
CNA a efectuat 7 activităţi desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA.
Au fost eliberate 72 de caziere de integritate.
Cristina Pendea