Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, a avut o discuție cu un grup de conducători de instituții medicale din Autonomie, informează PROVINCIAL.
„Subiectele discuției au fost evoluția situației epidemice și evaluare procesului de vaccinare a lucrătorilor medicali împotriva COVID-19 și a altor grupuri de risc”, se arată într-o declarație a Bașcanului.
În același timp, Vlah spune că la 7 mai, 61,3% dintre lucrătorii domeniului sănătății din Găgăuzia au primit vaccinul împotriva virusului. În ultimele două zile, 1 403 persoane au fost vaccinate. Numărul total al locuitorilor Găgăuziei care au fost vaccinați este 1912.
„Participanții la ședință s-au pronunțat pentru necesitatea de a desfășura o campanie națională de vaccinare mai intensivă, pentru a putea renunța la restricțiile sanitare și a intra într-o zonă mai predictibilă pentru realizare activităților economice”, se mai arată în același mesaj al Bașcanului.
„Vaccinarea – este alegerea personală a fiecărui om. Medicii pot doar recomanda și pot încerca să convingă oamenii să accepte vaccinarea – alte instrumente nu avem. Acum e important ca țara să dispună de un număr suficient de doze de vaccin și, despre vaccin și despre vaccinare să vorbească numai medicii, dar nu politicienii și tot genul de experți”, comunică Vlah.
Doina Munteanu