În primul caz, un bărbat de 39 de ani a fost depistat cu o concentrație de 0,99 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, în timp ce conducea o motoretă Alpha în satul Andrușul de Jos din raionul Cahul.
Cel de-al doilea caz a avut loc în satul Cobîlea din raionul Șoldănești. Conducătorul unei motociclete Ural de 31 de ani, fiind supus testării alcoolscopice, rezultatul în aerul expirat a arătat o concentrație de 0.58 mg/l.
Un alt caz a avut loc în satul Gura Bîcului din raionul Anenii Noi. La ghidon se afla un bărbat de 27 de ani, care a fost stopat pentru lipsa plăcuței de înmatriculare, dar și nefiind echipat corespunzător. Mai mult, acesta avea o concentrație de 0.54 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
O motocicletă condusă de un tânăr de 20 de ani, a fost stopată în satul Cărpineni din raionul Hîncești. Acesta a fost supus testării alcoolscopice, rezultatul fiind de 0.37mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Alți doi motocicliști au refuzat să fie supuși testării alcoolscopice.
Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea special, iar conducătorii motocicletelor sunt cercetați penal.
De la începutul anului curent, pe teritoriul țării s-au produs 81 de accidente rutiere, în care 7 persoane au decedat, iar altele 78 au primit traumatisme.
Menționăm că în perioada 8 aprilie -31 octombrie 2024, pe teritoriul țării se desfășoară operațiunea Motociclistul, care are drept scop sporirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.