În 2021, 27 de comunități vor implica diaspora în inițiative de dezvoltare economică locală și de îmbunătățire a serviciilor publice locale. Toate acestea cu suportul PNUD Moldova și al Elveției, oferit în cadrul programelor de granturi „Incubator” și „Accelerator 1+1”, precum și programului guvernamental „DAR 1+3”.
Astfel, programul „Incubator” a oferit granturi de câte 1000 dolari pentru 15 asociații sau grupuri de inițiativă ale băștinașilor aflate la început de cale, care își propun crearea unor astfel de entități.
Beneficiari ai programului „Accelerator 1+1” sunt 5 asociații de băștinași, cu experiență demonstrată de desfășurare a proiectelor locale. Acestea vor primi câte un grant de până la 10.000 de dolari, în baza formulei 1+1 (valoarea grantului oferit de PNUD și Elveția va fi echivalentă cu contribuțiile colectate din diasporă atât online, cât și offline).
Alte 7 asociații de băștinași vor fi susținute prin cofinanțarea proiectelor locale în cadrul programului guvernamental „DAR 1+3”.
Pentru toate aceste inițiative este prevăzut un buget total de aprox. 393.000 de dolari, dintre care 100.000 dolari reprezintă sprijinul PNUD și al Elveției, oferit prin intermediul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”.
„Doar prin implicarea actorilor locali, dar și băștinașilor din diasporă pot fi atinse obiectivele de dezvoltare economică locală și de optimizare a serviciilor publice. Suntem convinși că oamenii își doresc să se implice, iar asociațiile de băștinași pot stimula și canaliza această energie, pentru rezultate palpabile”, susține Zinaida Adam, coordonatoare programe la PNUD Moldova.
Doina Secrieru