La contestația procurorilor, Curtea de Apel Chişinău a agravat pedeapsa pentru conducătorul auto, care acum un an, a comis un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane, aplicându-i o pedeapsă de 5 ani închisoare, în loc de 3 ani – stabiliți anterior de prima instanță, informează PROVINCIAL.
De asemenea, acestuia i-a fost anulat dreptul de a conduce mijloace de transport şi obligat să achite succesorului victimei și părții vătămate un prejudiciu total de 700 mii de lei.
Tragedia a avut loc în noaptea de 28 mai 2019, pe traseul G106, când inculpatul se deplasa la volanul unui „Suzuki” din direcția satului Mereni spre Maximovca. La un moment dat, încălcând grosolan regulile de circulație rutieră, a ieșit pe contrasens, tamponând frontal un automobil de model „BMW”, care se deplasa regulamentar.
În urma impactului, șoferul mașinii BMW a fost spitalizat în stare gravă, iar pasagera acestuia, în vârstă 26 de ani, a decedat pe loc.
Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, inculpatul avea în sânge o concentrație de alcool de 1,43 g/l, ce corespunde gradului avansat de ebrietate.
În vara acestui an, Judecătoria Anenii Noi l-a recunoscut pe conducătorul auto vinovat de „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, în stare de ebrietate, soldată cu decesul unei persoane și vătămarea gravă a integrității corporale”, condamnându-l la 3 ani de detenție.
Nefiind de acord cu această sentință, procurorii au contestat-o, insistând pe agravarea pedepsei pentru cele săvârșite de către inculpat.
Decizia este executorie, însă poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiție.
Cristina Pendea