34 de femei de etnie romă, deținute la Penitenciarul nr.7-Rusca, au fost vizitate de directorul executiv al Coaliției „Vocea Romilor”, Marin Alla și reprezentantul Primăriei Hîncești, informează PROVINCIAL.
Potrivit ANP, la întrunire s-au discutat problemele și necesitățile femeilor pentru eliminarea și neadmiterea oricăror forme de discriminare și stigmatizare, precum și antrenarea în procesul educaţional, angajarea în câmpul muncii, menținerea legăturii cu membrii familiei și documentarea cu acte de identitate valabile.
Directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Liuba Jignea-Suveica, a salutat desfăşurarea reuniunii, menţionând asupra importanţei ei în vederea identificării de soluţii pentru problemele cu care se confruntă populația de etnie romă din instituțiile penitenciare.
La finalul întrunirii, Marin Alla, și-a exprimat intenția și disponibilitatea în acordarea suportului necesar pentru favorizarea incluziunii sociale și susținerea populației de etnie romă din penitenciare.
Menționăm că, în prezent în instituțiile penitenciare din țară își ispășesc pedeapsa 236 de persoane de etnie romă din numărul total de persoane aflate în sistemul penitenciar.