Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție (PA) au documentat o schemă de corupție sistemică, pusă în aplicare de persoane publice din cadrul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) la Postul de Inspecție la frontiera Leușeni-Albița. Astăzi, 20 de funcționari au fost supuși perchezițiilor atât la locul de serviciu, cât și la domiciliu, fiind documentați în cadrul a 20 de cauze penale, initiate pe fapte de corupere pasivă.
Potrivit probatoriului administrat de ofițerii CNA și procurori, funcționarii ANSA sunt bănuiți de implicarea în circa 200 de cazuri de transmitere și primire sistematică a foloaselor necuvenite în sume ce variau între 100 și 1000 de lei. Banii erau percepuți de la transportatori pentru evitarea controlului asupra respectării normelor sanitar — veterinare, a cerințelor privind siguranța alimentelor și calitatea lor în procesul de import al animalelor, produselor și materiei prime de origine animală, furajului, precum și altor mărfuri supuse supravegherii sanitar-veterinare. În urma primirii mijloacelor financiare menționate, angajații ANSA efectuau un control superficial al actelor și produselor importate sau se abțineau de la efectuarea verificărilor.
Astăzi, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare în sumă totală de 106 400 lei; 18 030 de euro; 200 de dolari și 555 de lei românești, o parte din bani fiind depistată în incinta Postului de Inspecție al ANSA, amplasat la frontiera Leuşeni-Albiţa. De asemenea, au fost ridicate 20 de telefoane mobile și documente relevante pentru cauzele penale.
Toți cei 20 funcționari, între care 15 inspectori principali și 5 inspectori superiori, urmează să fie cercetați în stare de libertate, fiind citați la organul de urmărire penală pentru aducerea la cunoștință a ordonanțelor de recunoaștere în calitate de bănuit în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 324 alin.2) și 324 alin. 4) din codul penal – coruperea pasivă.
Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.