
20 de elevi romi de la Gimnaziul din satul Mingir, raionul Hîncești, au primit ghiozdane și rechizite școlare noi, în cadrul unei inițiative care încurajează școlarizarea acestora. Evenimentul dedicat incluziunii copiilor romi a reunit elevi, părinți, dar și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari din Moldova, Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, UNICEF Moldova și autorităților locale.
„Educația este cheia integrării și a unui viitor mai bun. Prin sprijinul oferit astăzi, dorim să transmitem copiilor romi și familiilor lor că școala este locul unde fiecare este binevenit și unde fiecare are șansa de a-și dezvolta potențialul”, a declarat Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC.
Printre măsurile promovate de Minister pentru integrarea educațională a elevilor de etnie romă și încurajarea frecventării școlii se numără bursele de merit, alimentația gratuită și ajutorul unic de 1000 de lei.
Ghiozdanele și rechizitele oferite celor 20 de elevi din Mingir au fost achiziționate prin proiectul „Consolidarea drepturilor minorităților naționale în Republica Moldova”, implementat de Asociația Națională a Mediatorilor Comunitari din Moldova, cu sprijinul financiar al UNICEF Moldova și al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului.