Începând cu anul 1983, la inițiativa ICOMOS, anual, pe data de 18 aprilie se marchează Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor. Evenimentul are scopul sensibilizării cetățenilor privind necesitatea protejării monumentelor și siturilor la nivel național și mondial.
Genericul propus de către ICOMOS pentru ediția din anul 2023 este Patrimoniul în schimbare. Evenimentele organizate în acest an vor oferi oportunitatea de a demonstra pe deplin potențialul patrimoniului cultural din întreaga lume, dar și al bunelor practici de protejare a acestuia în scopul tranziției incluzive către un viitor cu emisii reduse de carbon.
Anul acesta evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Monumentelor și siturilor vor fi organizate în Republica Moldova începând cu 10 aprilie. Cu acest prilej, atât instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, cât și cele din subordinea autorităților publice locale – instituțiile de profil, secțiile raionale de cultură, muzeele, vor organiza conferințe, mese rotunde, prelegeri, expoziții cu planșe color, expoziții fotografice, excursii ghidate la monumentele arhitecturale și arheologice de importanță națională sau locală. Acestea au drept scop promovarea și valorificarea monumentelor și siturilor din Republica Moldova.
Dedicată celebrării şi promovării patrimoniului cultural, Ziua monumentelor şi siturilor este şansa de a atrage atenţia asupra diversităţii şi a relevanţei acestora, dar şi asupra vulnerabilităţii lor. De asemenea, sunt prezentate eforturile necesare protecţiei şi conservării acestui patrimoniu, dar şi ce înseamnă pentru întreaga omenire conservarea sa. Comitetele Naţionale ICOMOS din întreaga lume au oportunitatea de a susţine cauza lor împreună, în aceeaşi zi, şi sunt, totodată, încurajate să invite comunităţile locale să participe activ la această sărbătoare.
Planul de activități și evenimente în ziua și săptămâna dedicată monumentelor și siturilor.