Laboratoarele specializate au procesat, astăzi, 696 de probe, iar 164 dintre acestea sunt pozitive la COVID-19.
Despre aceasta a anunțat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.
„Avem 5 cazuri de import: 1 din Polonia și 4 din Federația Rusă, restul sunt cu transmitere locală”, a spus Viorica Dumbrăveanu.
De asemenea, ministra a anunțat că se va recurge la o tactică masivă de efectuare a probelor în focarele existente: instituțiile medicale, dar și cele comunitare.
În total, în R. Moldova sunt înregistrate 2 778 cazuri de infecție cu COVID-19 confirmate de laborator.
Cristina Parfeni