Cor de copii, muzică rock, orchestră simfonică – toate au fost adunate pe o scenă ca să creeze o atmosferă cu adevărat electrizantă. Moldovan National Youth Orchestra, condusă de Andriano Marian, s-a lărgit pentru o seară cu 10 interpreți din stânga Nistrului.
Corul Firicel de la Tiraspol și-a unit forțele cu corul Sonor de la Chișinău într-o singură voce puternică, în stare să miște orice spirit.
Iar șapte soliști din regiune, acompaniați de instrumentiști și copii, au interpretat piese celebre ale unor trupe legendare, precum Queen, Nirvana, BI-2, The Scorpions, Beatles și altele.
Acestea au fost ingredientele concertului Rock Symphony, care a avut loc la Tiraspol, și care a avut ca scop să adune împreună muzicieni de pe ambele maluri ale Nistrului. Spectacolul s-a desfășurat în cadrul turneului Music Connecting People, organizat de Moldovan National Youth Orchestra (MNYO).
În perioada septembrie – octombrie 2019, MNYO a susținut concerte și flash-mob-uri muzicale în mai multe localități din stânga Nistrului – Tîrnăuca, Carmanova, Rîbnița, Ofatinți, Dubăsari, Rașcov și Camenca – pentru circa 1000 de spectatori.
În lunile iunie și iulie 2020 urmează să aibă loc alte două mari concerte. În total, turneul va avea un parcurs de 2 500 km și va reuni peste 100 de instrumentiști din Moldova, precum și din Uniunea Europeană, SUA, Rusia și Ucraina.
Uniunea Europeană sprijină desfășurarea acestor activități prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. Scopul programului este apropierea oamenilor de pe cele două maluri ale râului Nistru prin implicarea lor în proiecte de dezvoltare comune.
Doina Munteanu