Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) continuă informarea oamenilor despre respectarea regulilor de protecție contra COVID-19. Potrivit ultimelor informații, recent, activități de prevenire au fost desfășurate în 16 localități din raioanele Cimișlia, Soroca, Căușeni și UTA Găgăuzia fiind antrenați 13 salvatori cu 6 unități de tehnică, informează PROVINCIAL.
Salvatorii au difuzat mesajele sonore de prevenire pentru cetățeni îndemnându-i să poarte măști de protecție în spații închise printre care transportul public, centrele comerciale, farmacii și instituții.
Persoanele au primit pliante informative cu lista regulilor necesare de protecție, precum și au fost rugate să se spele cât mai des pe mâini și să acopere nasul și gura când strănută. Totodată, este indicat ca oamenii să evite aglomerațiile și să păstreze distanța socială de minim un metru.
Astfel fel de măsuri sunt întreprinse de IGSU constant în toate raioanale țării în cadrul campaniei lansate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale cu genericul „Ai grijă, oprește răspândirea COVID -19, salvează vieți”, având drept scop prevenirea răspândirii pandemiei de Coronovirus de tip nou în Republica Moldova.
Doina Munteanu