
Cu ocazia Zilei Internaționale a Studentului, 120 de tineri din universitățile din întreaga țară au participat la prima ediție a Campionatului Studențesc la Jocuri Intelectuale. Cele mai bune echipe a centrelor universitare au intrat în competiție pentru a-și demonstra cunoștințele, viteza de gândire și abilitatea de a lucra sub presiune.
La eveniment a fost prezent secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, care i-a felicitat pe participanți pentru performanțe și dorința de a concura într-un cadru atât de solicitant.
„Astăzi am văzut tineri care nu doar știu, ci vor să știe mai mult. Tineri care construiesc, colaborează și se provoacă reciproc. Ei sunt exemplul cel mai clar că excelența academică înseamnă pasiune, perseverență și multă muncă”, a menționat Sergiu Gurin.
Evenimentul este organizat de Asociația de Jocuri Intelectuale din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și este parte a politicii naționale de promovare a proiectelor și programelor pentru studenții din instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova, orientată spre consolidarea democrației participative și promovarea spiritului civic în rândul tinerilor.



















