
Cazul a fost înregistrat astăzi, 4 iunie, după ce la pista de control, pe sensul de ieșire a Punctului de trecere a frontierei Costești, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un mijloc de transport de model „Mercedes-Benz Sprinter”.
Șoferul, un cetățean moldovean de 39 de ani, se îndrepta spre Țările de Jos și a ales „coridorul verde”, neavând bunuri pasibile declarării.
Cu toate acestea, în baza analizei de risc, a fost dispus un control fizic detaliat al mijlocului de transport.
După verificările minuțioase efectuate de angajații Poliției de Frontieră în comun cu funcționarii vamali, au fost depistate 618 pachete de țigări de diferite mărci, tăinuite sub tapițeria tavanului și în părțile laterale, în scopul transportării ilicite peste frontieră.
Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile confiscării speciale, iar șoferul riscă să fie sancționat, în conformitate cu art. 287 alin. (10) Cod Contravențional.
Poliția de Frontieră își reafirmă angajamentul ferm în combaterea criminalității transfrontaliere și în asigurarea unui control eficient la traversarea frontierei de stat.
Îndemnăm cetățenii să nu se implice în activități ilegale și să respecte legislația în vigoare.