În incinta Gimnaziului din satul Vărvăreuca a raionului Florești s-a desfășurat Reuniunea metodică a profesorilor de limbă și literatura română din zona a II-a a raionului, informează PROVINCIAL.
„Cea care a oferit o lecție model de limbă și literatură română în clasa a VIII-a a fost doamna Liliana Leontiev, iar în cadrul acestei ore, împreună cu elevii săi a reușit să valorifice și să exploreze una din cele mai frumoase doine ”Codrule, codruțule”, culeasă de către Lucian Blaga. Lecția a culminat cu o doină de jale interpretată la nai de consăteanul Victor Țâbrigan. Activitatea extracurriculară cu genericul ”Dor de părinți” a fost o adevărată relevație a sufletului. Elevii și-au exprimat stima, dragostea și dorul față de părinți, au recitat poezii și au interpretat cu multă abilitate și talent cântece și monologuri literare. Organizatoarea activității, profesoara de limbă și literatură română/engleză, doamna Liliana Leontiev a selectat cele mai valoroase texte din creația scriitorilor și interpreților de vază din Republica Moldova și România. Cei mai talentați copii care își fac studiile la Gimnaziul din satul Vărvăreuca au reușit să capteze atenția și să sensibilizeze până la lacrimi publicul prezent. De fapt, a fost o frumoasa ocazie de a participa nu doar la o reuniune ordinară, ci la o întâlnire spirituală cu oameni frumoși la chip și la suflet”, comunică autoritățile locale.
Doina Munteanu