Banca Europeană de Investiții (BEI) va oferi țării noastre un împrumut adițional în valoare de 100 de milioane de euro. La ședința plenară de astăzi, deputații au ratificat, cu 67 de voturi, Contractul de finanțare între Republica Moldova și BEI pentru suplinirea și realizarea în continuare a proiectului ”Moldova drumuri III”.
Necesitatea acordării împrumutului de 100 de milioane de euro rezidă din contextul creșterii prețurilor la materialele de construcție, cauzate de criza regională existentă. Banii vor fi cheltuiți atât pentru finalizarea lucrărilor inițiate în cadrul proiectului, cât și pentru reparația și construcția unor rețele de drumuri naționale:
- reabilitarea drumului R34 Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești, sectorul III, Cantemir – Cahul (km 82 – km 125);
- M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România, construcția sectorului de ocolire al orașului Cimișlia (km 0 – km 7).
Toate lucrările vor fi executate în baza studiilor de fezabilitate, care demonstrează eficiența economică a obiectivelor, precum și a documentației de proiect, elaborată în conformitate cu actele normative în domeniu.
De menționat că, în anul 2013, țara noastră a semnat un contract de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, care prevedea acordarea unui împrumut în valoare de 150 de milioane de euro pentru realizarea proiectului ”Moldova drumuri III”.