
100.000 de euro investiți, zece instructori locali formați, trei centre de tineret susținute financiar, șase activități sportive organizate pentru tineri din grupuri vulnerabile și un ghid practic pentru lucrătorii de tineret – acestea sunt doar câteva dintre rezultatele proiectului „Moldova în Mișcare”, implementat în perioada august 2024 – iulie 2025. Proiectul a promovat sportul ca instrument educațional pentru dezvoltarea competențelor tinerilor și consolidarea coeziunii sociale.
Rezultatele proiectului au fost discutate în cadrul unei ședințe de totalizare desfășurate la Ministerul Educației și Cercetării, cu participarea șefului Direcției tineret și sport din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Marcel Marin, a managerului de proiect Rolf Peter, precum și a echipelor de coordonare și partenerilor implicați în implementare.
„Ne bucurăm să vedem rezultate remarcabile în cadrul acestui proiect. A fost o experiență valoroasă pentru cei care activează la nivel local. Sportul poate deveni o punte reală între educație, incluziune și angajare. Rezultatele acestui proiect ne oferă un model viabil pe care îl putem integra și extinde în politicile noastre sectoriale”, a menționat Marcel Marin, șef al Direcției tineret și sport în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
La rândul său, Rolf Peter, managerul proiectului, a subliniat: „Suntem recunoscători pentru cooperarea strânsă cu instituțiile din Moldova și pentru deschiderea de a construi împreună o rețea de formatori locali care vor putea duce mai departe această metodologie. Moldova are potențialul de a deveni un exemplu regional în utilizarea sportului pentru incluziune și dezvoltare personală.”
Unul dintre rezultatele proiectului este formarea instructorilor cu privire la metodologia „Sport pentru Dezvoltare” în cadrul a două sesiuni de instruire, desfășurate sub ghidarea unui formator german. Instruirile s-au concentrat pe dezvoltarea competențelor importante pentru angajare – asumarea responsabilității, cooperarea, autoevaluarea și orientarea către obiective – precum și pe promovarea incluziunii sociale prin sport.
Trei centre de tineret – din Bălți, Ungheni și Chișinău – au beneficiat de granturi în valoare totală de 35.000 de euro pentru organizarea a șase activități sportive adresate tinerilor, în special celor din grupuri vulnerabile și comunități gazdă.
Un alt rezultat important îl constituie elaborarea și tipărirea unui ghid practic pentru instructori și lucrători de tineret. Primele 100 de exemplare vor fi distribuite către instituțiile de învățământ și centrele de tineret din întreaga țară. Totodată, metodologia a fost integrată în planul de implementare al Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Sportului „Sport 2030”, pentru o perioadă de trei ani.
Măsura de cooperare tehnică „Moldova în Mișcare” a fost finanțată de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementată de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret.